In Sardigna
Una limba comuna de totu sos sardos PDF Stampa E-mail
Scritto da Bustianu Pilosu   
Lunedì 14 Ottobre 2013 11:10

 

Sa Sardigna at bisonju de is sardos, nos mutit cada die a traballare pro non sighire a nche l’afungare in sas pèntumas de s’ismèntigu cugujadas de paràulas anjenas. Nos pedit prus de totu de s’iscurtare a pare, de chircare de castiare a is cosas cun sos ogros de is atros. Nos pregat cada sigundu chi colat de non nos serrare in intro de is cumbènias personales de su mamentu, de no abbaidare feti a su chi amus fatu fintzas a oe, de non traballare petzi pro defender su traballu de eris o su logu chi ocupamus. Nos diat cherrer dudosos e mai seguros, tropu seguros de is resones nostras; nos disijat abertos a chircare bideas noas chi iant a poder ajudare sa limba nostra a nch’essire dae is trobojos in ue a dolu mannu gherrat cada die.sardigna-sardu2

Deo non so niune, comente si narat, niune de importu. So petzi unu sardu, une chi istimat sa terra sua e sa cultura de custa terra. Non so unu istudiadu, de unu muntone de cosas cumprendo pagu e nudda ma creo chi totus depeus faer unu passu in segus e castiare dae prus a tesu, ca isco chi cando nche semus in mesus b’est s’arriscu de perder s’obietividade e de bider feti su cojolu nostru.

Non naro chin custu chi donjunu no apat su deretu de defender sa bideas e su traballu suo, naro però chi custa defesa non podet esser fata a sa tzega, serrende ogros, origas e cherbeddu a sas resones de is àteros.

Nissunu si depet intender arrocadu, inghiriau dae sos inimigos, intro de su casteddu chi s’at fraigadu. Chie criticat su traballu chi eus fatu a bortas nos diat cherrer ajudare e non si podet semper pessare chi nche ddu bolet iscontzare.

Est una bida chi pesso e naro chi sa Sardigna est una, una ebbia, chi sa bellesa sua est in is mijas e mijas de diferentes colores e sonos e nuscos e sabores chi dda faent gai rica e aici stimada. Su mantessi pesso de sa limba, est una, est su sardu, e non nde dia perder mancu unu fueddu, unu sonu, un’alenu.

E su sardu est bellu ca est ricu de totu is bariedades chi sa cultura sarda at fraigadu in is sèculos, bidda pro bidda, domo po domo, canthone po canthone. Non ddu at unu faeddu de una bidda chi siat mellus o peus de cussu de un’atra bidda, totus funt che pare e cada unu contribuit in sa pròpia manera a faxer su sardu.

Non seo unu linguista ma non creo chi nci boljat meda a cumprender chi su sardu est unu feti (a banda de su gadduresu, cadalanu e tabarchinu, minorias chi sunt de rispetare aterantu) e non seo mancu unu polìticu ma a sa pròpia manera cumprendo chi una polìtica linguistica chi parthit su sardu in tres o bator (o cantas si cheret) macro-bariedades imbentadas, diat esser, comente est istada dae semper, unu istrumentu pro frimmare su protzessu de liberatzione de sos sardos. Parthire su sardu est a parthire sa Sardigna matessi.

Gasi dda pesso, ma non bido comente inimigos sos chi la pessant in manera diferente. Pro comente mi paret a mimme, medas persones a cust’unidade limba-natzione, Sardu-Sardigna, non b’ant pessau. Comente credo chi in medas no apant riflètiu su bastante subra a sa chistione de sa limba iscrita. Naro subra a s’importàntzia chi tenet pro cale si siat limba su colare dae esser feti limba orale a esser fintzas limba iscrita. Su mundu dae mijas de annos nch’est bessidu dae s’oralidade pura, totale, e sas culturas de sos pòpulos sunt un’ammisturu de oralidade e de iscritura, e custa est istètia una de is rivolutziones culturales prus mannas e de importu de s’istòria de s’umanidade intrea. Su sardu, sos sardos, sa Sardigna, ant deretu comente a totu is àteros de intrare a intro de custu protzessu culturale, pro non nch’esser trajados e ispèrdidos in rios e in mares de iscrituras allenas.

 

E benimus a sa norma. Bi cheret una manera comuna de iscrìer in sardu! Non si nde podet faer a mancu! S’iant a poder faxer milli assempros de custa netzessidade, nde mentovo unu feti: is libros de iscola.

Comente si podet creder chi parthende su sardu in bator o chimbe (o chimbanta) bariedades iscritas si podant produer is libros! Pro cada bariedade bi diat cherrer una norma, bi diant cherrer autores e espertos istudiados in cussa bariedade, bi diant boler editores macos chi produant libros chi diant poder bender petzi in una bintina de biddas (si andat bene! ca sa parthimenta, si cumintzat, est mala a frimmare e, mancari, su libru in Nugoresu non lu diant adotare mancu in Ulìana o in Orgosolo).

Totu cosas craras pro chie si òcupat de limba e de polìtica linguistica, banalidades guasi. Banalidades chi est mellus però a ammentare in antis de faxer cale si siat proposta. Banalidades chi unu muntone de jente però non b’at pessau a fundu.

Fatzo un’assempru chi est ligadu a su chi fia nende ma chi pertocat un’àtera chistione de importu mannu intro de s’arrejonu subra a sa limba, cussa de sa traditzione poètica e literària in Sardigna. Pigaus sos orgolesos o sos ulianesos o fintzas is mamujadinos, chi cando iscrient in sardu (peri in sas iscolas) ponent sa H o sa Q o un’apòstrofu pro sinnare su corfu de glòtide, e àteros sinnales, chi guasi diant cherrer lomper a impreare s’alfabetu fonèticu, e aici est seguru chi in cussa limba no iscriet prus nissunu. Cussu però ddu faent feti is espertos locales (sos ischidos!) ca is atros, totu sa jente, cando iscrient poesias o canthones e cando cantant, impidant una limba comuna seberada dae sa traditzione poètica (cussu chi si narat su Logudoresu) e atzetada chene peruna dificultade dae totus. Custu fatu mustrat e dimustrat chi is sardos, fintzas cussos prus campanilistas e ligados a sa cultura locale, cando colant a impidare unu mèdiu prus altu, comente sunt sa poesia, sa canthone e sa literadura, atzetant e antzis seberant una limba comuna chi intendent comente limba issoro cantu a cussa de sa bidda, chi intendent comente limba de sa natzione sarda. Sos duos limbajos, locale e sardu, bivent paris e non s’atzufant, antzis s’ajudant, sunt sèculos chi custu est capitende e sa limba comuna no at mai impedidu sa crèschida e s’impreu de sa limba de sa bidda (ischimus chi custa est una de sas fartzas timòrias, bentuladas fitianu dae chie si narat contràriu a una limba comuna). In sa parte meridionale de s’Ìsula b’est istadu e b’est unu cumportamentu simijante a cussu de su tzentru Sardigna chi, mancari non siat lòmpiu a callare unu limbaju comunu, si b’est acurtziau meda.

Naro cun custu chi is sardos no arrefudant una limba comuna, a s’imbesse dda cherent e l’impreant bastet chi benjat dae autoridades culturales riconnotas e istimadas. Sa traditzione in custos protzessos sotziales tenet un’importu mannu e non podet esser trascurada dae una polìtica linguìstica cun is ogros obertos.

 

Su traballu fatu dae su movimentu linguìsticu in totu custos annos e dae chie at serbidu sa càusa de sa limba comuna a diferentes livellos, dae is commissiones regionales fintzas a sos isportellos me is biddas, est istètiu mannu de a beru. Cun pagu dinare e cun meda boluntade sa bidea mantessi de limba comuna est istada isparthinada in totu su territòriu isulanu. Su bisonju de règulas e sas règulas etotu si sunt fatas patrimòniu de meda jente. Ma custu traballu non si podet narrer finidu, su chi s’est fatu no est s’acabu de una caminera, est feti una base de partèntzia, una base bona meda.

 

Gasi comente semper càpitat a chie faxet cosa, non bi mancant erroreddos e unu muntone de crìtigas. Aici est sa bida! A bortas cantu prus minore podet esser sa faddina ateretantu sa crìtiga podet esser manna! Ma non b’at de s’ispantare, cada cosa, mancari bene fata, podet esser fata mellus.

Sas crìtigas, mannas o minores, cherent semper iscurtadas, ma non cun s’origra de s’ispia chi iscurtat s’inimigu, ma cun sa gana de resessire a cumprender in ue si podet mejorare. Sos campidanesos o is baroniesos o is ojastrinos bolent iscurtaos, tenent is rejones issoro e leados dae su chirru bonu mancari podent ajudare su movimentu linguìstigu e is operadores a currejer a bellu a bellu sa proposta de limba comuna, pro chi si fatzat semper prus simijante a is disijos de totu sos sardos.

 

 Custu iscritu meu, ponet in pràtiga una paja de bideas ortogràficas chi fortzis diant poder ajudare calincunu a s’acurtziare a s’impreu de una limba comuna. Sunt bideas de une chi bi cumprendet pagu ma chi iscurtat meda su chi narat e disijat sa jente. De une semper prontu a torrare in surcu e a traballare cun is àteros pro su bene de su sardu e de sa Sardigna.

 

                                                                           Bustianu Pilosu

 

 

Una limba comuna de totu sos sardos
de Bustianu Pilosu
Sa Sardigna at bisonju de is sardos, nos mutit cada die a traballare pro non sighire a nche l’afungare in sas pèntumas de s’ismèntigu cugujadas de paràulas anjenas. Nos pedit prus de totu de s’iscurtare a pare, de chircare de castiare a is cosas cun sos ogros de is atros. Nos pregat cada sigundu chi colat de non nos serrare in intro de is cumbènias personales de su mamentu, de no abbaidare feti a su chi amus fatu fintzas a oe, de non traballare petzi pro defender su traballu de eris o su logu chi ocupamus. Nos diat cherrer dudosos e mai seguros, tropu seguros de is resones nostras; nos disijat abertos a chircare bideas noas chi iant a poder ajudare sa limba nostra a nch’essire dae is trobojos in ue a dolu mannu gherrat cada die.
Deo non so niune, comente si narat, niune de importu. So petzi unu sardu, une chi istimat sa terra sua e sa cultura de custa terra. Non so unu istudiadu, de unu muntone de cosas cumprendo pagu e nudda ma creo chi totus depeus faer unu passu in segus e castiare dae prus a tesu, ca isco chi cando nche semus in mesus b’est s’arriscu de perder s’obietividade e de bider feti su cojolu nostru.
Non naro chin custu chi donjunu no apat su deretu de defender sa bideas e su traballu suo, naro però chi custa defesa non podet esser fata a sa tzega, serrende ogros, origas e cherbeddu a sas resones de is àteros.
Nissunu si depet intender arrocadu, inghiriau dae sos inimigos, intro de su casteddu chi s’at fraigadu. Chie criticat su traballu chi eus fatu a bortas nos diat cherrer ajudare e non si podet semper pessare chi nche ddu bolet iscontzare.
Est una bida chi pesso e naro chi sa Sardigna est una, una ebbia, chi sa bellesa sua est in is mijas e mijas de diferentes colores e sonos e nuscos e sabores chi dda faent gai rica e aici stimada. Su mantessi pesso de sa limba, est una, est su sardu, e non nde dia perder mancu unu fueddu, unu sonu, un’alenu.
E su sardu est bellu ca est ricu de totu is bariedades chi sa cultura sarda at fraigadu in is sèculos, bidda pro bidda, domo po domo, canthone po canthone. Non ddu at unu faeddu de una bidda chi siat mellus o peus de cussu de un’atra bidda, totus funt che pare e cada unu contribuit in sa pròpia manera a faxer su sardu.
Non seo unu linguista ma non creo chi nci boljat meda a cumprender chi su sardu est unu feti (a banda de su gadduresu, cadalanu e tabarchinu, minorias chi sunt de rispetare aterantu) e non seo mancu unu polìticu ma a sa pròpia manera cumprendo chi una polìtica linguistica chi parthit su sardu in tres o bator (o cantas si cheret) macro-bariedades imbentadas, diat esser, comente est istada dae semper, unu istrumentu pro frimmare su protzessu de liberatzione de sos sardos. Parthire su sardu est a parthire sa Sardigna matessi.
Gasi dda pesso, ma non bido comente inimigos sos chi la pessant in manera diferente. Pro comente mi paret a mimme, medas persones a cust’unidade limba-natzione, Sardu-Sardigna, non b’ant pessau. Comente credo chi in medas no apant riflètiu su bastante subra a sa chistione de sa limba iscrita. Naro subra a s’importàntzia chi tenet pro cale si siat limba su colare dae esser feti limba orale a esser fintzas limba iscrita. Su mundu dae mijas de annos nch’est bessidu dae s’oralidade pura, totale, e sas culturas de sos pòpulos sunt un’ammisturu de oralidade e de iscritura, e custa est istètia una de is rivolutziones culturales prus mannas e de importu de s’istòria de s’umanidade intrea. Su sardu, sos sardos, sa Sardigna, ant deretu comente a totu is àteros de intrare a intro de custu protzessu culturale, pro non nch’esser trajados e ispèrdidos in rios e in mares de iscrituras allenas.
E benimus a sa norma. Bi cheret una manera comuna de iscrìer in sardu! Non si nde podet faer a mancu! S’iant a poder faxer milli assempros de custa netzessidade, nde mentovo unu feti: is libros de iscola.
Comente si podet creder chi parthende su sardu in bator o chimbe (o chimbanta) bariedades iscritas si podant produer is libros! Pro cada bariedade bi diat cherrer una norma, bi diant cherrer autores e espertos istudiados in cussa bariedade, bi diant boler editores macos chi produant libros chi diant poder bender petzi in una bintina de biddas (si andat bene! ca sa parthimenta, si cumintzat, est mala a frimmare e, mancari, su libru in Nugoresu non lu diant adotare mancu in Ulìana o in Orgosolo).
Totu cosas craras pro chie si òcupat de limba e de polìtica linguistica, banalidades guasi. Banalidades chi est mellus però a ammentare in antis de faxer cale si siat proposta. Banalidades chi unu muntone de jente però non b’at pessau a fundu.
Fatzo un’assempru chi est ligadu a su chi fia nende ma chi pertocat un’àtera chistione de importu mannu intro de s’arrejonu subra a sa limba, cussa de sa traditzione poètica e literària in Sardigna. Pigaus sos orgolesos o sos ulianesos o fintzas is mamujadinos, chi cando iscrient in sardu (peri in sas iscolas) ponent sa H o sa Q o un’apòstrofu pro sinnare su corfu de glòtide, e àteros sinnales, chi guasi diant cherrer lomper a impreare s’alfabetu fonèticu, e aici est seguru chi in cussa limba no iscriet prus nissunu. Cussu però ddu faent feti is espertos locales (sos ischidos!) ca is atros, totu sa jente, cando iscrient poesias o canthones e cando cantant, impidant una limba comuna seberada dae sa traditzione poètica (cussu chi si narat su Logudoresu) e atzetada chene peruna dificultade dae totus. Custu fatu mustrat e dimustrat chi is sardos, fintzas cussos prus campanilistas e ligados a sa cultura locale, cando colant a impidare unu mèdiu prus altu, comente sunt sa poesia, sa canthone e sa literadura, atzetant e antzis seberant una limba comuna chi intendent comente limba issoro cantu a cussa de sa bidda, chi intendent comente limba de sa natzione sarda. Sos duos limbajos, locale e sardu, bivent paris e non s’atzufant, antzis s’ajudant, sunt sèculos chi custu est capitende e sa limba comuna no at mai impedidu sa crèschida e s’impreu de sa limba de sa bidda (ischimus chi custa est una de sas fartzas timòrias, bentuladas fitianu dae chie si narat contràriu a una limba comuna). In sa parte meridionale de s’Ìsula b’est istadu e b’est unu cumportamentu simijante a cussu de su tzentru Sardigna chi, mancari non siat lòmpiu a callare unu limbaju comunu, si b’est acurtziau meda.
Naro cun custu chi is sardos no arrefudant una limba comuna, a s’imbesse dda cherent e l’impreant bastet chi benjat dae autoridades culturales riconnotas e istimadas. Sa traditzione in custos protzessos sotziales tenet un’importu mannu e non podet esser trascurada dae una polìtica linguìstica cun is ogros obertos.
Su traballu fatu dae su movimentu linguìsticu in totu custos annos e dae chie at serbidu sa càusa de sa limba comuna a diferentes livellos, dae is commissiones regionales fintzas a sos isportellos me is biddas, est istètiu mannu de a beru. Cun pagu dinare e cun meda boluntade sa bidea mantessi de limba comuna est istada isparthinada in totu su territòriu isulanu. Su bisonju de règulas e sas règulas etotu si sunt fatas patrimòniu de meda jente. Ma custu traballu non si podet narrer finidu, su chi s’est fatu no est s’acabu de una caminera, est feti una base de partèntzia, una base bona meda.
Gasi comente semper càpitat a chie faxet cosa, non bi mancant erroreddos e unu muntone de crìtigas. Aici est sa bida! A bortas cantu prus minore podet esser sa faddina ateretantu sa crìtiga podet esser manna! Ma non b’at de s’ispantare, cada cosa, mancari bene fata, podet esser fata mellus.
Sas crìtigas, mannas o minores, cherent semper iscurtadas, ma non cun s’origra de s’ispia chi iscurtat s’inimigu, ma cun sa gana de resessire a cumprender in ue si podet mejorare. Sos campidanesos o is baroniesos o is ojastrinos bolent iscurtaos, tenent is rejones issoro e leados dae su chirru bonu mancari podent ajudare su movimentu linguìstigu e is operadores a currejer a bellu a bellu sa proposta de limba comuna, pro chi si fatzat semper prus simijante a is disijos de totu sos sardos.
Custu iscritu meu, ponet in pràtiga una paja de bideas ortogràficas chi fortzis diant poder ajudare calincunu a s’acurtziare a s’impreu de una limba comuna. Sunt bideas de une chi bi cumprendet pagu ma chi iscurtat meda su chi narat e disijat sa jente. De une semper prontu a torrare in surcu e a traballare cun is àteros pro su bene de su sardu e de sa Sardigna.
Bustianu Pilosu
Ultimo aggiornamento ( Venerdì 16 Maggio 2014 16:21 )
 
Cuncordu Ortigalesu PDF Stampa E-mail
Scritto da Sebastiano Pilosu   
Venerdì 18 Marzo 2011 17:21
Bortigali in Sardigna

Bortigali è un paese del centro Sardegna di circa 1500 abitanti.  Ai piedi del monte Santu Padre, estremo occidentale della catena del Marghine, Bortigali è tradizionalmente un paese di pastori, molto noto per i suoi formaggi, in particolare sa fresa de atunzu.

I bortigalesi hanno un forte senso della comunità che si manifesta in innumerevoli occasioni e che ha loro consentito di conservare diverse tradizioni. Tra queste i riti religiosi occupano un posto di primissimo piano. Le tre confraternite di Santa Rughe (Santa Croce), Sas ànimas (delle anime), Su Rosàriu (Della Madonna del Rosario) sono il fulcro intorno al quale si sviluppa la partecipazione ai riti. Il culmine di questa attività è rappresentato dai riti de Chida Santa (della Settimana Santa).

Ultimo aggiornamento ( Domenica 01 Maggio 2011 09:28 )
Leggi tutto...